Agitație mare ieri-dimineață în Complexul stadionului Steaua. În jurul orei 9:00, două mașini de poliție se aflau parcate în fața tribunei oficiale a roș-albaștrilor. Motivul? În cursul nopții de miercuri spre joi, doi hoți au spart un seif și au vandalizat birourile celui mai titrat club din fotbalul românesc.
Clubul Steaua a fost vizitat de doi hoți ieri pe la 4 dimineața. Pesemne amatori, pentru că au fost surprinși de camerele de luat vederi fără măști sau cagule pe față, ceea ce înseamnă că va fi o chestiune de timp până când aceștia vor fi prinși. Alin Ionescu, șeful firmei de pază Shelter, a dezvăluit ieri ce s-a întâmplat în cursul nopții de miercuri spre joi. „Este adevărat că hoții au pătruns în birourile clubului Steaua. Au urmărit cu mare atenție când patrula noastră își facea rondul obișnuit și au intrat apoi la tribuna oficială. Au spart un seif cu ajutorul flexului, dar nu au furat nimic. Apoi au decis să intre și în birourile de acolo, dar nici de aici nu au furat nimic”, și-a început Ionescu discursul.
„Cunoșteau locul” În continuare, șeful firmei de pază Shelter a comentat și din ce motiv oamenii săi nu i-au putut prinde pe hoți.” În acel loc, noi ar fi trebuit să avem 20 de oameni, dar am avut doar patru. Dacă clubul Steaua ar fi avut armat sistemul de alarmă, atunci fiți siguri că i-am fi prins pe hoți. Băieții mei i-au văzut pe atacatori la plecare, i-au alergat, dar nu i-au mai putut prinde, deoarece în apropiere era un câmp. Pe viitor ar fi bine ca sistemul de alarmă să fie activat sau să se investească într-un sistem mai performant, deoarece mai mult ca sigur cei doi hoți știau foarte bine locul”, a încheiat Alin Ionescu. „Hoții credeau că avem în seif banii câștigați din biletele vândute la meciul cu Craiova. Păi dacă Mitică (n.r. – șeful LPF) a declarat că am încasat 300.000 de euro…”, Gigi Becali, finanțator Steaua
„Hoții să nu mai dea spargeri la Steaua, că nu vor găsi niciodată bani aici. Lucrăm prin bănci. Să vină să dea lovitura atunci când colectăm banii”, Gigi Becali, finanțator Steaua „Oamenii de la firma de pază de la stadion au dormit pe ei. Nu se poate așa ceva! E posibil ca hoții să fi fost și dintre ei, nu știu, totul e posibil!”, Gigi Becali, finanțator Steaua
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER